In aceste zile s-a vorbit mult despre George Enescu pentru ca la Bucuresti, dar si in cateva orase din tara, sunt concerte si evenimente muzicale sub egida festivalului care ii poarta numele.

  George Enescu, marele compozitor, violonist, pianist si dirijor roman, a fost unul dintre copiii minune ai muzicii. La numai 5 ani a inceput sa compuna, iar la 7 ani a fost admis la Conservatorul din Viena, fiind unul dintre cei mai tineri studenti din istoria institutiei.  A primit prima sa vioara la varsta de 4 ani, dar se spune ca inainte incerca sa cante pe o mica vioara de jucarie, imitand muzicantii din sat, iar parintii si-au dat seama ca are un dar iesit din comun.

Parintii lui George Enescu proveneau dintr-o familie de tarani instariti din satul Liveni (in judetul Botosani). Tatal Costache Enescu  era mosier, un taran avut, gospodar, foarte respectat in sat. Se ocupa de administrarea terenurilor si a gospodariei. Mama Maria Enescu provenea si ea dintr-o familie de tarani instariti si era descrisa ca o femeie foarte sensibila si afectuoasa.  Maria a murit relativ tanara, pe cand George era inca adolescent.

Sprijint de parinti, a studiat la Viena si la Paris, dar a ramas mereu legat de radacinile romanesti si a pastrat mereu in suflet muzica satului romanesc pe care o auzea la lautarii invitati de tatal sau la petreceri si sarbatori. Acea lume a copilariei i-a ramas sursa de inspiratie pentru Rapsodiile Romane si alte lucrari.

Desi a trait o mare parte din viata in Franta, s-a intors des  in Romania ( sunt 3 case in care a locuit in tara care pot fi vizitate). Gratie sotiei printesa Maria Cantacuzino (cunoscuta ca Maruca), avea un palat pe Calea Victoriei, dar a cerut sa-i fie amenajat in spatele acestuia doua camere simple, taranesti, cu un pat din scanduri de lemn si o saltea de lana, unde a pus pianul si a locuit.

Celelalte doua case ale sale sunt Vila Luminis din Sinaia si Casa de la Tescani.

Vila Luminis este sobra si modesta, decorata in stil neoromanesc, cu mobilier din lemn masiv si covoare taranesti, totul reflectand  personalitatea discreta a lui Enescu. In aceasta casa George Enescu a scris o parte din opera Oedip, cladirea este acum muzeu.

Casa de la Tescani e in satul cu acelasi nume din judetul Bacau, aproape de paduri si dealuri, oferind un mediu linistit pentru odihna si creatie. Vila a fost cumparata de Enescu si sotia sa in perioada interbelica.

Spre deosebire de Palatul Cantacuzino (fastuos) si Vila Luminis (sobra si luminoasa), casa de la Tescani era confortabila si primitoare, cu mobilier cald, covoare taranesti si obiecte de arta. Era locul unde Enescu se relaxa, primea prieteni apropiati si se retragea pentru liniste.

George Enescu a fost profesor si mentor pentru mari muzicieni ai secolului XX, printre care Yehudi Menuhin, Arthur Grumiaux si Ida Haendel. Menuhin il considera „cel mai minunat om si cel mai mare muzician pe care l-am cunoscut vreodata” si povestea “George Enescu a fost pentru mine nu doar un maestru al viorii, ci si un model de om. De la el am invatat nu doar tehnica muzicii, ci si simplitatea, modestia si generozitatea spiritului.”

 Ida Haendel (violonista poloneza, eleva a lui Enescu la Paris) spunea despre muzician: „Cand canta Enescu, vioara parea ca respira. Lectiile cu el erau ca niste revelatii, pentru ca vorbea despre muzica asa cum altii vorbesc despre viata.”

Pianistul Dinu Lipatti care a fost un apropiat al lui Enescu spunea “ a fost pentru mine o constiinta muzicala. A avea sansa sa-l asculti si sa stai langa el era ca o binecuvantare.”

Opera lui monumentala, „Oedipe”, a fost finalizata in 1931 si a avut premiera la Paris in 1936, la Opera Garnier, intr-o montare de referinta. Este considerata una dintre cele mai mari opere ale secolului XX. Prima montare romaneasca a avut loc in 1958, la Opera Nationala din Bucuresti, in regia lui Jean Ranzescu, deschizand Festivalul International „George Enescu”. De-a lungul timpului, capodopera a fost reluata in montari semnificative: Catalina Buzoianu la Bucuresti (1991-1992), Andrei Serban la Bucuresti (1995), Petrica Ionescu la Bucuresti (2003), Nicolas Joël intr-o coproductie Bucuresti–Toulouse (2009), iar in 2015 o viziune moderna semnata de Valentina Carrasco a deschis din nou Festivalul Enescu. La nivel international, o montare importanta a fost cea a lui Götz Friedrich la Opera de Stat din Viena (1997), primita cu entuziasm de critica europeana.

A concertat in marile capitale europene: Paris, Londra, Viena, Berlin, dar si in America. Era extrem de apreciat atat ca violonist, cat si ca dirijor. Se spune ca la concertele sale adesea improviza la vioara, reinterpretand teme populare romanesti in mod spectaculos. De asta, Cristian Macelaru – actualul director al Festivalului Enescu- i-a dus pe muzicienii din Orchestra Nationala a Frantei sa intalneasca lautari romani.

A murit la Paris in 1955 si a fost inmormantat la cimitirul Père Lachaise. Dorinta lui era sa fie adus in Romania, dar regimul comunist nu a permis acest lucru atunci.

Acest articol e sustinut de Orange, partener al Festivalului International George Enescu.